Gandu’ nebun…
Totul incepe si se termina cu un gand…
Salut!…
Citesti? …
Sunt gandul de mai devreme….
M-ai sarit… M-ai uitat…. M-ai lasat….M-ai abandonat… Si nici macar nu ma aduci aminte!
Ai ride maine, asa-i?…
Altminteri, ai da berea pe spate, cuceritor pasiv al fetelor trecatoare prin carciuma dintre casa si rasarit.
Iti e teama de mine,… de gandul asta scurt pe care ai fi vrut sa nu il stii, chiar deloc. Ai pus la picioarele tale stiinta, tehnologia, ti-ai oferit ideatia de a fi zeu pe doua roti.
Dar, cu mine cum ramane!? … Raman pierdut?!
Ce e viata!?
Scop… longevitate. Scopul, insa, nu vine cu un "de ce?", cu un "cum?". Oamenii s-au dizlocat. Macro. Crima. Scruteaza adevarul, fie el metafora, sau paradigma.
Concluzia? …
Adevarul nu a existat niciodata. Un nexus in saga umanitatii. Troc: bine si rau.
Nietzche a avut dreptate: suntem perfect minunat extraordinar frumosi de singuri. In vidarea asta, filosofia si semantica devin muschi incordat peste relativitatea emotionala.
Motivul a murit. Eticheta de morala si etica unde structura dispare… Sau… poate, nu a existat niciodata, si, astfel, totul e la fel. Poti demonstra o teorie de fizica cuantica, dar nu poti demonstra principiul. Putem crea viata din nimic, dar nu putem vindeca.
Sa vorbesti, maine, la ride-ul acela al tau, despre abandon. Stiu, nu vrei, dar eu sunt un gand nebun, nu-mi pasa… Nu-mi poate pasa…. Adevarul meu este adevarul creatorului meu. Fii linistit, si mie mi-ar fi placut sa fiu un gand al lui Caragiale. Dar, sunt al tau!
Si totusi, am un scop, iar tu, draga biker, nu m-ai evitat degeaba.
Ai curaj! Ce ti se poate intampla?…Sa mori?… E relativ… Eterna oboseala, sau eterna odihna… In omnipotenta ta creste frica… Ce faci tu cu ea?… O porti pe umeri ca pe un copil dimorfic nenascut?
Cei care pauzeaza ecoul pentru a se intreba, aceia lumineaza. Nu fi strain de noi doi dupa ce vei fi implinit, cu satisfactie, ride-ul perfect. Nu uita, dragul meu, creierul este un concept dicotomic. La fel si iubirea!
…
